Cum s-a văzut de la Congresul PPE megamitingul USL de pe Arena Națională

Cum s-a văzut de la Congresul PPE megamitingul USL de pe Arena Națională
Publicat: 17/10/2012, 22:42
Actualizat: 13/07/2016, 18:39

Participanții la Congresul PPE de la București nu au fost preocupați decât de lucrările mai-marilor Europei, găsindu-și timp să își facă o idee despre România, dar și pentru a comenta pe marginea mitingului USL de pe Arena Națională.

Drumurile din România au făcut impresie

Djurica Savkov, președintele organizației Banatski Forum (Forumul Bănățean), Serbia, a lăudat curățenia Capitalei și drumurile bune, menționând că România a făcut un real progres în ultimii ani.

„Îmi place în România, sunt impresionat, aveți o arhitectură impresionantă. Aveți drumuri bune, pe care se circulă bine, înainte nu erau așa, Bucureștiul este un oraș curat, nu am văzut sticle de plastic sau ambalaje pe jos”, a declara Savkov, pentru gândul.

Kostas Sasmatzoglou, purtător de cuvânt al Partidului Popular European, s-a declarat foarte entuziasmat de succesul primei zile a congresului, specificând importanța evenimentului pentru România.

„Suntem foarte mulțumiți, am reușit să adunăm foarte multe persoane și este un semn de solidaritate pentru România, ne arată că ne dorim ca această țară să facă parte din proiectele Uniunii Europene. Suntem aici să susținem România”, a spus acesta, pentru gândul.

De aceeași părere este și Johannes Kasal, reprezentant al Ministerului pentru Afaceri Internaționale și Europene din Austria, care consideră că este o ocazie potrivită pentru a rezolva multe probleme din mediul politic, dar și economic.

„La acest congres vrem să socatem în evidența oportunitățile politice și economice și vrem să oprim turbulențele din mediul politic”, a conchis Kasal.

Cu toate acestea, Casa Poporului a dat de gândit europenilor. În ciuda arhitecturii și a dimensiunii clădirii, Nico Lange nu s-a simțit impresionat, mărturisind că istoria României și a clădirii umbrește puțin actualul congres al democrației.

„Este puțin ironic și ciudat în același timp ca acest congres al democrației să se țină într-o țară în care a dominat un regim comunist, într-o clădire construită de un dictator și, ce-i drept, nu mă simt foarte confortabil să știu că românii au suferit din cauza asta”, a spus, pentru gândul, Nico Lange, directorul fundației Konrad-Adenauer, membru al PPE, Germania.

Referitor la situația politică din România, în ciuda recunoașterii problemelor existente, președintele Banatski Forum a spus că este un lucru bun pentru că astfel țara se integrează.

„Eu cred că acesta este un proces în care sunt implicate toate țările, Uniunea Europeană nu este ceva ușor, iar România este și ea în acest proces. Oamenii se uită la aceste probleme doar din punctul de vedere al României și li se pare ciudat. Dar dacă te uiți ca la un total, ca la un întreg, România fiind doar o părticică, nu ți se mai pare ciudat, ci e chiar normal, se întâmplă peste tot. Si dacă în România se întâmplă așa ceva, înseamnă că e integrată și că face parte din întregul proces, ceea ce e foarte bine”, a mai spus Savkov.

„Faptul că cei din Opoziție își lansează astăzi candidații demonstrează cât de nesiguri sunt”

Tototdată, show-ul electoral organizat de USL pe Național Arena a lăsat cu un gust amar europenii veniți astăzi la Parlament.

„Faptul că cei din Opoziție își lansează astăzi candidații demonstrează cât de nesiguri sunt, că nu au încredere în campania lor și vor doar să apară la știri. Ceea ce fac ei nu e nimic politic. Problema lor și a guvernului ar trebui să fie de ce socialiștii au decis să nu vină aici, nu de ce congresul PPE s-a ținut în București. Și sunt sigur că nu sunt foarte mulți socialiști europeni pe Stadionul Național și ar trebui să le dea de gândit”, a declarat Nico Lange.

Pe de altă parte, Johannes Kasal, deși susține că nu este un lucru bun pentru România, declară că, într-adevăr, USL a vrut să câștige audiență.

„Este ușor de înțeles de ce au făcut cei din opoziție evenimentul lor, este adevărat că este o luptă pentru audiență, însă pentru România nu este un ajutor”, a mai zis Kasal.

Pe de altă parte, Djurica Savkov a găsit o scuză celor din USL pentru evenimentul organizat în aceeași zi cu congresul PPE, spunând că pentru a avea succes, uneori trebuie făcute și astfel de compromisuri.

„Sunt reguli care trebuie respectate, însă câteodată trebuie să faci lucruri mai puțin obișnuite dacă vrei să câștigi”, a punctat el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Dezvoltator imobiliar, despre investiția într-un apartament la Cluj: „E atractivitatea prostului. Treceți pe lângă blocurile...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
Fructul MINUNE care PROTEJEAZĂ inima, reduce grăsimea abdominală și previne atacurile de cord!
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei,...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un oficial al Japoniei a declarat că femeile peste 25 de ani ar trebui să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Marea actriță a României a murit, lăsând un gol imens. A fost o legendă a...
Ce se întâmplă la Lidl, săptămâna aceasta
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Andreei Cuciuc. Mama fetei de 17 ani abia mai face...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Test de cultură generală. Ce sunt numerele Fibonacci?